Balurile Bobocilor de la liceele din Dorohoi şi Şendriceni au născut adevărate polemici între elevi.
Pornind de la banala întrebare „Care a fost cel mai reuşit bal” s-a ajuns la acuze dintre cele mai dure între tineri. Liceenii dorohoieni demonstrează încă de la o vârstă fragedă o combativitate demnă de invidiat, iar adulţii ar putea oricând să ia lecţii de la ei. Dacă în privinţa calităţii celor trei spectacole nu se pot pronunţa decât specialiştii, rămân discuţiile în contradictoriu legate de legitimitatea câştigătorilor.
Din comentariile lăsate de tineri pe dorohoinews.ro reiese că titlurile de „Miss” şi „Mister” au fost cumpărate, traficate şi trucate. Sigur, există şi opozanţi ai acestor ipoteze şi, probabil, adevărul este undeva la mijloc. Cu siguranţă sunt părinţi care ar da oricât ca odrasla lor să câştige râvnitul premiu, cu siguranţă că sunt profesori care atunci când jurizează ţin cont că băiatul, sau fata, este fiul, fiica lui „x” sau lui „y”, însă până la mită şi cadouri este cale destul de lungă. Ce ar trebui să rămână în memoria fiecăruia este munca unor copii, copiii noştri, care au pus suflet în acele spectacole şi care merită mai multă apreciere pentru acel efort. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro