Dorohoi News Logo

Întâlnire de lucru la frontiera româno-uraineană

frontiera

Vineri, 26.11.2010, în baza prevederilor Tratatului între România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborare şi asistenţă mutuală în problemele de frontieră, semnat la Cernăuţi la data de 17 iunie 2003, s-a desfăşurat la Botoşani, pe teritoriul României, întâlnirea de lucru la nivelul Împuterniciţilor de Frontieră ai României pentru sectoarele Racovăţ şi Rădăuţi şi Ucrainei pentru sectorul Cernăuţi la frontiera de stat româno-ucraineană.
    Delegaţia română a fost condusă de şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani domnul comisar şef de poliţie Dragoş Holca, iar delegaţia din Ucraina a fost condusă de şeful Detaşamentului de Grăniceri Cernăuţi – domnul colonel Jovtonojuk Igor. Din delegaţia română au mai făcut parte: comisar şef de poliţie Ieremie Gheorghe – şeful I.J.P.F. Suceava şi ofiţeri specialişti în relaţii internaţionale din cadrul celor două inspectorate.
    Pe timpul întâlnirii s-a realizat un schimb de date şi informaţii pe principalele domenii de infracţionalitate de la frontiera româno-ucraineană şi s-au prezentat activităţile desfăşurate în zona de responsabilitate în anul 2010. Totodată s-au stabilit măsuri specifice pe linia organizării cooperării pentru supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat comune pentru semestrul I din anul 2011.
Întâlnirea de lucru s-a desfăşurat într-o atmosferă prietenească şi constructivă, de înţelegere reciprocă şi colaborare. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web