Grav accident de circulație petrecut marți, 23 octombrie 2018, în județul Botoșani. Două mașini s-au ciocnit violent pe drumul național care leagă orașul Darabani de comuna Păltiniș.
Este vorba de impactul dintre un autoturism Volkswagen și un autoturism Ford. În VW Golf se aflau doi călugări de la o mănătire din zonă, care au fost răniți, iar în cealaltă mașină, se afla un tânăr din Păltiniș care, de asemenea, a fost preluat de o ambulanță.
După impact, mașinile au fost proiectate la o distanță de zeci de metri una de cealaltă, VW ieșind în afara părții carosabile.
La fața locului, au ajuns pompierii pentru descarcerarea unuia dintre călugări, dar și mai multe ambulanțe din cadrul SJA Botoșani și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.