Dorohoi News Logo

Patru studenți din Botoșani implicați într-un ACCIDENT GRAV la Podu Iloaiei - FOTO

accident

Un accident rutier s-a petrecut vineri la amiază în Podu Iloaiei. Patru persoane au fost rănite. Una dintre acestea este inconștientă.

Două autoturisme, un BMW și un Volkswagen, s-au ciocnit violent. Potrivit Ziarul de Iași, în BMW se aflau patru studenți din Botoșani care plecau din Iași acasă la familiile lor. Accidentul a dus la formarea unei cozi lungi de mașini.

Potrivit sursei citate, toate cele patru persoane rănite se aflau în BMW. Acestea au fost transportate de urgență la spital. O fată care se afla pe banchetă în spatele șoferului este în stare gravă. Tinerii sunt studenți la Iași, dar toți sunt de loc din Botoșani.

Autoturismul în care se aflau circula dinspre Iași spre Târgu Frumos. Acesta a intrat în coliziune cu un Volkswagen care venea din sens opus. Criminaliștii trebuie să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului. Soferii au fost testati alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Persoanele ranite au fost transportate la spital. Din primele cercetari reiese faptul ca autoturismul BMW ar fi patruns pe contrasens. La fata locului au intervenit politistii din cadrul Serviciului Rutier Iasi, criminalistii si un echipaj medical SMURD.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web