Un adolescent în vârstă de 19 ani, din comuna Todireni, județul Botoșani, a fost înjunghiat de tatăl său, luni, în locuința celor doi, după un conflict spontan. Polițiștii au deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incidentul s-a produs luni, într-o locuință din comuna Todireni, județul Botoșani. Cei doi bărbați au băut bine înainte, iar apoi s-au luat la harță. Nicușor Vasilache a decis să pună mâna pe un cuțit și să-și ”pedepsească” propriul copil. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje SMURD și din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.
„Se efectuează cercetări pentru a stabili exact împrejurările în care a avut loc incidentul, în vederea luării măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Surse judiciare au declarat că tânărul de 19 ani ar fi fost înțepat în zona piciorului de către tatăl său, pe fondul unui conflict spontan. Victima a fost transportată la spital, iar agresorul este audiat de polițiști.