Un incendiu puternic a izbucnit în după amiaza zilei de marți, 11 decembrie 2018, în jurul orei 18:20, într-o garsonieră situată într-un bloc de pe strda Lt. Murariu din Bucecea.
La fața locului s-au deplasat șase echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu patru autospeciale cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD plus două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Înainte de sosirea forțelor de intervenție, un pompier din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani care locuiește în localitate a fost trimis la fața locului și a constatat că incendiul se manifesta într-o garsonieră situată la etajul doi al clădirii, cu flacără și fum dens, iar mai multe persoane erau blocate la etajul trei.
Acesta a evaluat situația, și împreună cu pompierii voluntari a început evacuarea locatarilor. În total, au fost evacuate 32 de pesoane, dintre care 22 copii și 10 adulți. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului, urmând ca medicii să hotărască dacă se impune transportul vreunuia la spital. Incendiul a fost lichidat de pompieri. Cauza probabilă este în curs de stabilire.