Un bărbat în vârstă de 80 de ani a ajuns în cursul zilei de duminică, 24 martie 2019, la Spitalul Municipal Dorohoi cu accident vascular cerebral.
Ioan M. a primit îngrijirile medicale necesare la Spitalul Municipal Dorohoi și apoi s-a solicitat elicopterul SMURD pentru transferul la Iași, aceasta fiind diagnosticată cu accident vascular cerebral.
Pompierii dorohoieni au fost solicitați pentru a asigura zona în care va ateriza elicopterul și anume suprafața Stadionului Municipal Dorohoi „1 Mai”. Aceștia s-au deplasat prompt la fața locului și au luat toate măsurile corespunzător procedurilor.
Aparatul de zbor a aterizat pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi, în jurul orei 11:00, de unde l-a preluat pe bărbat, pentru a-l transporta la Iași. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro