Dorohoi News Logo

„1 Iunie în siguranță alături de pompierii botoșăneni!” – Activitate interactivă pentru copii - FOTO

Pompieri 1 iunie_12

Pompierii botoșăneni împreună cu aproximativ 1000 de copii au salvat copilăria cu tot ceea ce implică ea: joacă, zâmbete, îmbrățișări și educație.

Misiunea a fost condusă de pompierul Sam. Curajul, reponsabilitatea și mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la cea mai inedită acțiune a pompierilor botoșăneni. Copiii i-au ajutat pe ursulețul Daisy și cățelul Aky să coboare din tobogan. Misiunea de salvare nu a fost una ușoară. 

Echipați cu costume de intervenție, micii pompieri au deschis o ușă, au trecut printr-un tunel, au salvat ursulețul sau cățelul de pe tobogan și i-au predat voluntarilor din cadrul programului național „Salvator din pasiune”, au alergat printre jaloane și au stins un incendiu imaginar.

Au fost răsplătiți cu diplome, dulciuri și multe aplauze. Au fost multe zâmbete, îmbrățișări, dar și lacrimi din partea celor mai „înfocați” salvatori, care nu doreau să se mai despartă de costumele de intervenție, de Sam Pompierul, de Daisy sau Aky.

„1 Iunie în siguranță alături de pompierii botoșăneni!” este o activitate interactivă, cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență. Activitatea s-a desfășurat în fața Muzeului Județean Botoșani. Pompierii botoșăneni mulțumesc tuturor celor care i-au sprijit în misiunea de salvare a copilăriei.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web