Dorohoi News Logo

Cei mai buni pompieri voluntari din județ s-au întrecut la Dorohoi. Vezi cine a câștigat! - FOTO

Pompieri_14

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a organizat duminică, 9 iunie 2019, pe stadionul „1 Mai” din municipiul Dorohoi, etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

La start s-au aliniat 13 echipaje formate din membri ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Dorohoi, Todireni, Hilișeu-Horia, Șendriceni, Flămânzi, George Enescu, Broscăuți, Săveni, Hănești, Coțușca, Sulița, Cordăreni și Văculești și trei echipaje ale Serviciilor Private pentru Situații de Urgență,  respectiv cele aparținând „Modern Calor” SA Botoşani, „ANRS” Bucecea și „Comcereal”.

Concursul a constat în susţinerea a trei probe practice, respectiv „pista cu obstacole pe 100 metri”, „ştafeta 4 x 100 m” şi „dispozitivul de intervenţie”.

La categoria servicii voluntare, locul I a fost obţinut de echipajul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al orașului Flămânzi. Pe a doua treaptă a podiumului a urcat echipajul din comuna Cordăreni, iar pe cea de-a treia, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Todireni. Locul I la serviciile private pentru situații de urgență a fost ocupat de echipajul „Modern Calor”, iar locul II echipajul „Comcereal”.

Câştigătorii au primit medalii, cupe şi diplome. La festivitatea de premiere au participat președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Dan Constantin Slincu, inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr. ing. Mihail Cristian Amarandei și administratorul public din cadrul Primăriei municipiului Dorohoi, Tiberiu Manolache.

În calitate de câştigători ai etapei judeţene, echipajul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al orașului  Flămânzi şi cel al „Modern Calor” SA vor reprezenta judeţul Botoşani la faza interjudeţeană a concursului, care se va desfăşura la Neamț, în perioada 3 - 5 iulie.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web