Accident grav de circulație petrecut vineri, 14 iunie 2019, în judeţul Suceava. Un om de afaceri din Dorohoi a fost victima unui accident feroviar, pe strada Valea Caselor din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Este vorba despre Ovidiu A., în vârstă de 39 de ani, care deține o afacere în Dorohoi. Acesta conducea un autoturism Land Rover, iar când a ajuns la pasajul de trecere de la calea ferată, nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere „Stop” și „Crucea Sf. Andrei” forțând trecerea, moment în care trenul IR 1765 Iași – Timișoara a intrat în coliziune cu acesta și a târât autoturismul aproximativ 30 m de la locul impactului, scrie botosaninews.
Şoferul a rămas încarcerat şi a fost scos din maşină de pompieri, el fiind transportat în stare gravă la Compartimentul de Primiri Urgenţe Câmpulung Moldovenesc. Atât mecanicul trenului cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.