Dorohoi News Logo

Accident pe drumul Dorohoi - Darabani! Impact violent între două mașini la Dumbrăvița – FOTO

Accident la Dumbravita_09

Accident violent, soldat cu rănirea unui tânăr de 29 de ani, petrecut în seara zilei de miercuri, 10 iulie 2019, în localitatea Dumbrăvița, comuna Ibănești.

Din primele cercetări se pare că Cezar A., în vârstă de 29 de ani, șoferul unui autoturism Peugeot, se deplasa pe DN 29A pe direcția Dorohoi-Darabani, iar în localitatea Dumbrăvița a impactat un autoturism VW Golf, condus de Valentin S., în vârstă de 18 ani. În urma impactului au rezultat pagube materiale, autoturismul Peugeot oprindu-se într-o curte. Totodată, șoferul din autoturismul Peugeot a fost rănit și transportat la spital.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și de ambulanță, care l-a preluat pe tânăr și l-a transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. Acesta a fost ulterior transferat la Spitalul Județean Botoșani. Pe timpul efectuării cercetărilor și degajarea părții carosabile, traficul a fost deviat pe rute ocolitoare.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, în ambele cazuri rezultatul fiind negativ. Polițiștii au început cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web