Dorohoi News Logo

Fosta moara de grau furata bucata cu bucata

Moara de grau 0020

Am facut o incursiune la fosta Fabrica de Morarit si Panificatie, acea moara de grau care a macinat sute de mii de tone de grau pentru populatia din Dorohoiul de odinioara dar si pentru localitatile limitrofe. Inca de la poarta, fosta poarta, se poate observa un dezinteres total… o paragina periculoasa pentru cei care se incumeta sa intre in aceasta cladire.
   Se pare ca proprietarul cladirii este MOLDOPAN – Botosani care detinea pachetul majoritar de acţiuni si a fost achiziţionat de la Fondul Proprietăţii de Stat de catre COM Claudia SRL, firma lui Constantin Cuciureanu. Reamintim cititorilor Dorohoi News ca până atunci Moldopan era considerat cel mai mare producător de produse de panificaţie din Botoşani.
   Declinul fabricilor de paine si morilor de grau aflate sub tutela Moldopan a început prin acumularea de datorii la bugetul consolidat al statului, acestea au fost devalizate, iar mai apoi îngropate în datorii. Dupa aceasta introducere informativa ne intrebam daca aceasta fabrica este acum a statului? Este a nimanui? Nimeni nu o pazeste… cine o administreaza? Am patruns cu frica in interiorul fostei mori pentru a face niste fotografii, dupa cum se vede in imaginile de mai jos moara avea mai multe etaje despartite intre ele prin barne si podele (respectiv tavane) din scanduri. La etajele superioare un grup de romii inarmati cu rangi si topoare dezbateau aceste scanduri. Cand au vazut ca cineva incearca sa surprinda in fotografii activitatea lor, hotia, au abandonat lucrul si au parasit cladirea care sta sa cada. In treacat am vazut si o stiva de caramizi frumos asezate care isi asteapta clientul sau lasarea intunericului pentru a putea fi furate.
   Ne punem intrebarea… oare cine e pagubasul? Banuim ca in cladire au existat si componente metalice: tevi, robineti, bazine, vane, calorifere, tabla, etc. Nimic nu se pierde… totul se transforma… recuperare, refolosire, reconditionare.
   Nu sta in atributiunile noastre sa identificam hotii dar dorim sa tragem un semnal de alarma… o sa cada un perete peste cineva si atunci se vor cauta si vinovatii. Incarcam sa evitam evenimente nedorite prin acest articol in speranta ca cineva se va sesiza.
   Industria din trecut a Dorohoiului era formata din: 5 mori sistematice, 3 fabrici de spirt, 1 fabrică de pălării, 1 de săpun şi lumânări, 1 de amidon şi dextrină, 1 tăbăcărie şi 3 fabrici de sobe de teracotă, una din aceste mori este acum furata bucata cu bucata. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web