Pompierii din Darabani au fost solicitați duminică, 15 septembrie 2019, să intervină pentru salvarea unui cal care a căzut într-un beci.
Groapa era adâncă de circa doi metri. Incidentul s-a petrecut în curtea unei case de pe raza satului Baranca, comuna Hudești.
Ajunși la fața locului, pompierii au săpat o rampă și au reușit sa scoată animalul în viață. Misiunea a durat mai puțin de jumătate de oră.