Zi de sărbătoare în Dorohoi şi în toată România, astăzi se împlinesc 152 de ani de când adunările elective din Moldova şi Muntenia şi-au decis propria soartă prin alegerea aceluiaşi domn care să fie conducător, Alexandru Ioan Cuza. În ciuda opoziţiei manifestate de Marile Puteri europene, moldovenii la 5 ianuarie şi muntenii la 24 ianuarie, l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza drept domn, realizând unirea celor două principate.
De multe ori ne-am întrebat cum au reuşit înaintaşii noştri să facă unirea de la 1859, Unirea cea Mare sau alte mari reuşite pentru care poporul român a fost apreciat în lume. Oamenii politici de la 1859 au reuşit să păcălească regulile impuse de Marile Puteri europene: una din aceste reguli spunea că Muntenia şi Moldova vor fi conduse de câte un domn ales în urma unor alegeri. Ei bine, moldovenii şi muntenii şi-au dovedit inteligenţa şi au ales acelaşi domnitor în cele două ţări (principate). (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro