Zilele Dorohoiului sunt deja un eveniment arhicunoscut pentru cei din împrejurimi, iar ediția din 2019 reprezintă o combinație reușită de artiști, demnă de acest eveniment!
După amiaza zilei de 29 septembrie 2019 a reprezentat revenirea unor artiști consacrați și îndrăgiți pe plaiurile dorohoiene. Pe rând și-au făcut apariția: Alexandru Brădățan, Vasilica Tataru, dar și Ansamblul Folcloric „Moștenitorii”.
Începând cu ora 17:30, interpreții de muzică populară au realizat un spectacol de zile mari, în care oameni de toate vârstele au putut să cânte simultan cu artiștii prezenți pe scenă sau să încingă o horă, așa cum se cuvine. Toată lumea a trăit la maxim clipa, bucurându-se de momentele inedite petrecute în compania celor dragi, dar și a celor invitați la zilele orașului Dorohoi. De asemenea, cei prezenți au putut admira și straiele naționale pe care aceștia le purtau cu mândrie.
Concertul de muzică populară a destins atmosfera, înaintea spectacolul ce urma să vină în aceeași seară, susținut de Mario Fresh, Lino Golden și Dorian Popa. (Rareș R.)