Dorohoi News Logo

Contribuția Primăriei la dezvoltarea Dorohoiului de-a lungul anilor (2) - FOTO

casa Galusca

Între anii 1860-1870, deci într-o perioadă de numai 10 ani, la conducerea orașului s-au perindat nu mai puțin de 11 (unsprezece !) edili. Din anul 1865 edilii au luat numele de primar.

GHEORGHE  MAVRODIN, numit ca efor în anul 1860, a reușit să înființeze întâia școală primară de fete în orașul nostru, cu fonduri lăsate testamentar în acest scop de filantropul Dimitrie Vârgolici. În acest an, 1860, s-a construit strada Ghergheli pe care își aveau sediul Jandarmeria și închisoarea orașului. Tot în acest an s-a finisat o frumoasă casă pe Ulița Adormirea, casă existentă și astăzi. De-a lungul anilor au locuit în ea  președintele Tribunalului, primarul Dancu, apoi familia Mezincescu, familia Călușcă.De asemeni, câțiva ani aici au ănvățat elevii Gimnaziului de băieți ”Gr.Ghica VV” și ai Școlii primare nr.1 de băieți. Este o clădire ce are toate șansele de a deveni muzeu. Pe lângă vechimea ei, poartă amprenta atâtor pași care i-au trecut pragul. În plus, este una din primele clădiri ale orașului care s-a păstrat în bune condițiuni. 

În anul următor semnalăm elaborarea primei Constituții a Principatelor Române. A fost editată în limba română, dar cu litere chirilice. Cităm unul din articolele ei de bază cu valabilitate și astăzi: ”Națiunea română din principatele Unite Moldova și Valahia,prin legistele sale Organe, proclamă suveranitatea și autonomia sa, precum și integritatea și neutralitatea pământului său”.

La 11 iunie 1862 a fost emisă Legea rurală prin care se diferențiază administrația urbană de cea rurală. Primarii erau numiți de domn. Prin legea nr. 394 privind înființarea consiliilor județene, orașele trebuiau să aibă o casă numită primărie, un corp de pompieri și un spital, referindu-se la orașele cu peste 6.000 de locuitori. Mai notăm aici că între 11 octombrie 1863- 26 ianuarie 1865, Mihail Kogălniceanu -deputat de Dorohoi - a fost președintele Consiliului de Miniștri ai României.

În anul 1864 este atestat ca prezident al Dorohoiului ANASTASIE BURGHELE. În timpul funcționării lui ținuturile din Moldova sunt transformate în județe.Deci Dorohoiul a devenit județ. După scurt timp a fost numit prezident aga IANCU ATANASIU care a avut onoarea de a-l primi în vizită pe domnitorul Carol I. Tot în acest an, în urma alegerilor, au plecat să ne reprezinte în parlamentul țării senatorul Alecu Văsescu și parlamentarii Manolachi Stroici și Adam Haretu.

Primul, cu titlul de primar al orașului nostru, a fost EMANOIL GAVRIL în timpul căruia în septembrie 1865 s-a înființat la Dorohoi Camera de Comerț. În 1866 ne-a vizitat orașul din nou Carol I care a fost primit cu deosebite onoruri la Prefectură, care avea locația într-o casă particulară. La 19 iunie 1866, printr-un contract încheiat între Primăria Dorohoi și Epitropia Generală a Casei Ospitalului Sfântul Spiridon din Iași, moșia Trestiana trece în proprietatea Comunei Dorohoi. Mai menționăm înființarea unei unități de grăniceri la Dorohoi în 1866.

În 1867, când era primar ALECU RADU, arhitectul orașului D.Moisescu a făcut planul reconstrucției Școlii Primare nr. 1 de băieți. Noul local renovat al școlii a fost inaugurat la 5 iunie 1867, cu sediul pe strada mare, într-o clădire dăruită în acest scop primăriei Dorohoi de către familia Vârnav.

A urmat la conducerea orașului primarul ION TĂUTU. El a înființat biblioteca primăriei, prima de acest fel în orașul Dorohoi. În anul 1868 s-a pus piatra fundamentală a Catedralei dorohoiene pe strada Școalelor. (va urma)

prof. Ilarion Mandachi

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web