Un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Mitoc, a rămas captiv sub un mal de pământ, care s-a surpat peste el.
Tânărul a fost surprins de o alunecare a terenului în timp ce se afla cu căruța după prundiș, la o balastieră din comună. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de la Garda de Intervenție Săveni și Detașamentul de Pompieri Dorohoi, un echipaj al Servicului Județean de Ambulanță, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Uregnță Mitoc cu un buldoexcavator.
Pompierii l-au extras de sub greutatea pământului, cu ajutorul unui excavator, însă era inert, astfel încât cadrele medicale aflate la fața locului au declarat decesul.