Dorohoi News Logo

Executor judecătoresc din Dorohoi condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare.Trebuie să plătească BCR suma de 594.778,58 lei

condamnat

Curtea de Apel Suceava a condamnat, pe P. Daniel, executor judecătoresc din Dorohoi, județul Botoșani la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare și aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor pe o durată de 3 ani. 

Instanța aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Codul penal pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 Codul penal. În baza art. 45 alin. 5 Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g respectiv profesia de executor judecătoresc.

El a mai fost condamnat la un an de închisoare cu supendare în 2015 pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Instanța a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat printr-o decizie a Curţii de Apel Suceava, definitivă din 2015 a ÎCCJ și a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată acestuia.

Instanța a repus în individualitatea lor pedepsele de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu cele două pedepse de 1 an, respective 6 luni închisoare, aplicate prin Sp.47/2015 a Curţii de Apel Suceava, definitivă a ÎCCJ, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, formată din pedeapsa principală de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime, respectiv 6 luni.

P. Daniel trebuie să plătească SC BCR SA suma de 594.778,58 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

„Prin Ordinul Ministrului Justiţiei, domnului P. Daniel i-a încetat calitatea de executor judecătoresc începând cu data de 18 decembrie 2015, data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare. Ținând seama de Sentința penală, prin care inculpatul P. Daniel, executor judecătoresc, a fost condamnat în baza art. 246 și art. 289 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și a infracțiunii de fals intelectual, infracțiuni săvârșite cu intenție, îndată ce a luat cunoștință de existența condamnării, Ministerul Justiției a inițiat procedura de încetare a calității de executor judecătoresc a persoanei condamnate. Emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei de încetare a calității s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. e), art. 23 alin. (2), art. 50 alin. (2) și art. 51 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare și în temeiul dispozițiilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, se arată într-un răspuns transmis  în 2016, de reprezentanţii Biroului de Presă al Ministerului Justiţiei” sursa: stiridinbucovina.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web