Un bărbat, tată a șase copii, s-a urcat, luni la amiază, pe un stâlp din cartierul Dumbrava Roșie (lângă fostul IMUG) din municipiul Dorohoi, amenințând că se aruncă. Botoșăneanul a cerut loc de muncă, dar și ștergerea unor datorii ca urmare a unor amenzi neplătite.
La fața locului au ajuns echipaje de ambulanță, pompieri și poliție. Pompieiri au deplasat acolo și autospeciala pentru intervenții la înălțime.
Negocierile au fost purtate de către comandantul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, lt. col. Sorin Barbacariu. De asemenea, primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu, a ajuns la fața locului, moment în care bărbatul a fost convins să coboare. Ulterior, dorohoianul a fost luat de un echipaj SMURD pentru îngrijiri. El avea asupra sa și o sticlă de alcool.