Dorohoi News Logo

Comemorarea unui an de la trecerea la cele veșnice a lui Ghiorghi Rotaru, ctitor principal al bisericii Dealu Mare

Biseria-Sf.-Ilie-Rotaru

În zorii zilei de 13 ianuarie 2019, înconjurat de dragostea și rugăciunea familiei, s-a mutat la cele veșnice Domnul Ghiorghi Rotaru, după o grea suferință cauzată de o boală necruțatoare. 

Vestea plecării sale din lumea aceasta la viața cea nemuritoare a adus multă tristețe, în special, familiei, dar și celor care l-au cunoscut: colegi, prieteni, colaboratori, angajați, fiind prețuit pentru calitățile sufletești deosebite dovedite de-a lungul vieții și activității sale. Astfel, serile de priveghi și, mai ales, ziua înmormântării au adunat mulți cunoscuți și apropiați care au dorit să aducă un ultim omagiu unui om care a reușit, prin multă muncă și bună chibzuială, să ducă la împlinire multe proiecte care au contribuit la dezvoltarea vieții economice și sociale a municipiului Dorohoi.

Slujba de inmormantare, săvârșită de un sobor de preoți, a avut loc pe data de 16 ianuarie la biserica „Sfântul Ilie” din localitatea Dealu Mare. La sfârșitul slujbei, P.C. Preot Protopop Ciurciun Stelian, în calitate de delegat al IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a transmis un cuvânt de mângâiere familiei îndurerate și credincioșilor prezenti, din care redăm cîteva fragmente: „Privind la faptele sale, vedem cum domnul Ghioghi Rotaru s-a străduit de-a lungul vieții sale să înmulțească talanții pe care i-a dăruit Dumnezeu. A întemeiat o societate comercială la scurtă vreme după Revoluție, fiind unul dintre primii investitori din zona Dorohoiului în domeniul producției de mobilă. Pe lângă alte frumoase realizări, a căutat ca din rodul muncii sale să aducă bucurie și lumină semenilor săi…

Dar cea mai important lucrare a domnului Rotaru este, fără îndoială, implicarea sa în construirea bisericii cu hramul „Sfântul Ilie” - Dealu Mare, Dorohoi, al cărui ctitor principal a fost, precum și a ansamblului parohial. Aceasta arată dragostea sa față de Biserică și față de Dumnezeu. Zidirea unei biserici este cea mai important lucrare a unui om, întrucât în acest loc sfânt se săvârșește Sfânta Jertfă – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, și se aduc rugăciuni lui Dumnezeu, iar ctitorii sunt pomeniți necontenit la sfintele slujbe”.

În calitate de ctitor principal bisericii Dealu Mare și al ansamblului parohial, domnul Ghiorghi Rotaru a fost înmormântat în curtea bisericii, de care s-a legat sufletește și pe care a slujit-o cu multă credință și devotament în ultimii ani de viață. De atunci, lumina candelei veghează, prin grija celor dragi, mormântul domnului Rotaru, ca o mărturie a prețuirii și a neuitării.

Domnul Ghiorghi Rotaru a lăsat în urmă un nume bun și un exemplu de urmat. Acum, la împlinirea unui an de la mutarea sa la cele cerești și netrecătoare, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl ocrotească întru taina iubirii Sale și să îi ierte păcatele pe care, ca orice om, le va fi săvârșit în această viață.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
(pr. Apetrei Ionuț-Ștefan, Parohia „Sfântul Ilie” - Dealu Mare)

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web