Un grav accident a avut loc, luni seară, în dreptul localităţii Mândreşti, comuna Vlădeni. Un bărbat de 43 de ani, din oraşul Bucecea, în timp ce conducea autoturismul personal pe raza localităţii Mândreşti, s-a angajat în depăşirea unui vehicul oprit pe marginea drumului public, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un tânăr de 20 de ani.
În urma impactului a rezultat rănirea a trei persoane, care au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Răniții prezentau traumatisme la nivelul capului, coloanei lombare, membre superioare sau inferioare. Cei doi conducători auto au fost testaţi alcolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.