Dorohoi News Logo

Angajatori sancţionaţi de inspectorii ITM cu amenzi de peste 23.000 de lei

itm (1)

În cursul lunii ianuarie 2020 în domeniul Relaţii de Muncă au fost efectuate controale la un număr de 89 angajatori, cu un număr de 1849 salariaţi din care 881 femei. Au fost sanctionaţi 2 angajatori, au fost dispuse 126 măsuri, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale din care 2 avertismente şi 3 amenzi în valoare totală de 23.500 lei. 

A fost depistatată o persoană desfăşurând muncă nedeclarată, fiind aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 20.000 lei.

Au mai fost aplicate sancţiuni pentru:
- încălcarea prevederilor legale referitoare la munca suplimentară,
- nerespectarea prevederilor legale privind registrul de evidenţă al salariaţilor.

În cursul lunii ianuarie 2020, în cadrul domeniului Securitate şi Sănătate în Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- au fost efectuate controale la 68 agenţi economici, fiind constatate 191 neconformităţi şi au fost dispuse 193 măsuri. Au fost aplicate 196 sancţiuni contravenţionale, dintre care 192 avertismente şi 4 amenzi în valoare de 27.000 lei.
- 3 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajator către ITM;
- 5 evenimente au fost cercetate de către angajator şi avizate de către ITM
- un eveniment a fost comunicat de către ITM către IM
- au fost înregistrate 5 persoane accidentate, în accidente de muncă soldate cu incapacitate temporară.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:
- lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională,
- neinstruirea lucrătorilor la angajare,
- lipsa planul de prevenire şi protecţie,
- neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic,
- nu erau întocmite instrucţiunile proprii,
- lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
- angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor,
- angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM, în cadrul domeniilor Sănătate şi Securitate în Muncă şi Control Relaţii de Muncă, în cursul lunii ianuarie 2020 este de 50.500 lei.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web