Dorohoi News Logo

„Mărțișoare din suflet pentru suflet” a ajuns la cea de a șaptea ediție - FOTO

spectacol 08

Copiii și tinerii din sistemul de protecție au fost și în acest an protagoniștii spectacolului deja consacrat „Mărțișoare din suflet pentru suflet”, ajuns la cea de a saptea ediție.

Evenimentul a avut loc joi 5 martie în Sala Casa Tineretului din Botoșani și ca element de noutate au urcat pe scenă si elevi de la Scoala Populara de Arta.

Micii artiști,care au urcat pe scenă, au încantat publicul prezent cu momente de cantece, dansuri, poezii si scenete specifice primăverii.

„Copiii noștrii sunt minunați si talentați iar lucrul acesta l-au dovedit încă o data. Le multumesc atât lor cât si colegilor mei, instructori de educație si șefilor de centre pentru efortul depus în realizarea acestui spectacol” a declarat Dan Șlincu director DGASPC Botosani.

La eveniment au fost prezenți și prefectul județului Colbu Valentin Alexandru, conducerea DGASPC Botosani, dar si Daniel Cașlariu, președintele Asociatiei Grup Civic cu care DGASPC are o colaborare fructuoasă în ceea ce privește prevenirea instituționalizării copiilor care se află în situații de risc.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web