Polițiștii din cadrul serviciilor de Ordine Publică și Investigare a Criminalității Economice, precum și cei din cadrul Secției de Poliție nr.6 Pomârla și Biroul Rutier Dorohoi în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi au organizat și desfăşurat marți, 7 aprilie 2020, în intervalul 11.00-14.00, o acţiune pe raza comunelor Hilișeu-Horia și Cristinești.
Acţiunea a urmărit respectarea interdicţiilor de circulaţie stabilite prin ordonanţele militare şi respectarea obligaţiilor de izolare a persoanelor faţă de care s-a dispus această măsură, în scopul prevenirii răspândirii COVID 19.
Cu această ocazie au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu în cazul a 29 de persoane de pe raza celor două comune.
De asemenea au fost legitimate 102 persoane, controlate 29 de autovehicule şi 4 unităţi economice, ocazie cu care s-au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 de lei. Totodată, pe parcursul desfăşurării activităţilor, au fost transmise mesaje şi recomandări preventive atât în mod direct cât şi prin difuzarea de mesaje audio.