Dorohoi News Logo

Clipe de groază pentru un minor de 14 ani. Acesta a fost sechestrat și bătut de doi adulți

Copil sechestrat

Un copil de 14 ani din județul Botoșani a trecut prin clipe cumplite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 7 iunie 2020.

De loc din Dângeni, băiatul se plimba cu două fete din sat prin localitate, când a fost oprit de un consătean. Acesta, împreună cu un alt bărbat cu care se afla, l-a tras pe băiat în curte pentru a-i reproșa că nepotul lor nu se plimbă cu nicio fată.

Cei doi, din spusele tatălui minorului, i-au luat telefonul, după care au început să lovească în el. Mai mult, i-au rupt tricoul băiatului și l-au amenințat cu o secure că îi taie degetele. Incidentul a avut loc pe la ora 20.00, iar spre miezul nopții, băiatul a cerut voie să meargă să își facă nevoile. 

Când s-a văzut eliberat, băiatul a luat-o la fugă și a plecat spre casă. Acolo, i-a povestit tatălui prin cea a trecut.

Duminică, barbatul și-a luat copilul și a mers la spital. Cazul este anchetat de polițiști. „Se fac verificări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul. În funcție de rezultate se vor dispune măsuri”, a declarat pentru botosaninews.ro, Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Agresorii au 30, respectiv 35 de ani.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web