Un polițist din Dorohoi s-a trezit cu casa incendiată, în timp ce se afla la un eveniment în familie. Casa, care este în construcție, se află în comuna Șendriceni, iar pompierii au intervenit la fața locului în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui apel la 112.
Pentru că focul a fost pus intenționat, cazul este anchetat și de polițiștii care au fost sesizați de eveniment tot prin 112.
„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Pomârla au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că acoperișul unei case din localitatea Șendriceni este cuprins de flăcări. Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, intervenind pompierii care au acționat pentru stingerea incendiului. Locuința respectivă era nelocuită, construcția acesteia nefiind finalizată”, a declarat Simona Pușcașu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, citată de botosaninews.ro.
Polițiștii fac cercetari sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să se dispună măsuri legale. Polițistul lucrează în cadrul Biroului Rutier din Dorohoi.
Sursa: botosaninews.ro