În după amiaza zilei de joi, 30 iulie 2020, pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru stingerea unui început de incendiu produs într-un bloc de pe raza localității Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, pompierii au constatat că în chiuveta bucătăriei unui apartament situat la etajul 1 ardeau mai multe bunuri, locuința fiind plină de fum. Pompierii au stins începutul de incendiu și au aerisit apartamentul.
Din primele informații, proprietara a fost cea care a generat incendiul. Aceasta nu a suferit arsuri și nu a fost intoxicată cu fum. Era agitată, motiv pentru care a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.