Dorohoi News Logo

Accident ciudat la Ibănești: Un căruţaş a ajuns la spital după ce a intrat cu căruța într-o mașină

caruta

Poliţiştii dorohoieni au fost sesizați, marți 20 octombrie a.c., prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că pe drumul județean DJ291D din localitatea Ibănești, județul Botoșani, a avut loc un accident de circulație soldat cu o persoană rănită.

În urma verificărilor efectuate de către echipa operativă deplasată la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 67 ani din comuna Cristinești, județul Botoșani, în timp ce conducea atelajul cu tracțiune animală pe drumul județean DJ291 D din localitatea Ibănești, s-a angajat în depășirea unui autoturism staționat pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare, pe care l-a acroșat, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

Conducătorul atelajului hipo a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare negativă.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterea infracțiunii de „vătămarea corporală din culpă”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluție procedurală.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web