Dorohoi News Logo

Construcţie ilegală la Vama Rădăuţi : Şefi de la Frontieră cercetaţi disciplinar

vama-radauti

Construcţia ilegală de la Vama Rădăuţi Prut duce la anchetarea a doi şefi din cadrul Poliţiei de Frontieră Botoşani, respectiv Marius Gavrilescu şi Laurenţiu Butnariu. Cei doi vor fi cercetaţi disciplinar în urma scandalului legat de clădirea ridicată ilegal în Vama Rădăuţi Prut, potrivit raportului trimis Instituţiei Prefectului de către Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani.

 Clădirea construită în Vama Rădăuţi Prut este ilegală, o arată răspunsul transmis de Autoritatea Naţională a Vămilor şi de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani către Prefectura Botoşani.
 
“Am constatat, în urma vizitei de la Vama Rădăuţi Prut, existenţa unei construcţii fără forme legale, chiar în interiorul vămii, dar şi a unor containere unde se efectua comerţ, la fel fără autorizare. Am solicitat răspuns de la Autoritatea Naţională a Vămilor şi de la Poliţia de Frontieră dacă această construcţia s-a făcut cu forme legale, sursa de finanţare pentru această investiţie şi destinaţia respectivului imobil. Am primit răspuns că s-a făcut cu încălcarea legii şi că Vama Rădăuţi Prut nu se regăseşte în lista de investiţii a Autorităţii Naţionale a Vămilor. În cazul în care se constată nereguli, am solicitat demararea unei anchete administrative. Ideea este următoarea: ce s-a făcut acolo s-a făcut cu încălcarea legii”, a declarat prefectul Cristian Roman.

Potrivit răspunsului dat de Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), Vama Rădăuţi Prut nu se găseşte în listele de investiţii ale ANV, Biroul Vamal Rădăuţi Prut nu se află în administrarea sau proprietatea ANV, care nu poate face investiţii pe un teren care nu-i aparţine, iar Direcţia de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale din cadrul ANV nu a primit nicio cerere de aprobare a unor activităţi comerciale din zona de supraveghere şi control vamal al Biroului Rădăuţi Prut. Astfel, a precizat prefectul Cristian Roman, ANV nu a dispus, aprobat sau finanţat vreun obiectiv de investiţii şi nicio activitate comercială în cadrul acestui birou vamal. “Cei care au făcut din această vamă o moşie proprie vor trebui să dea socoteală în faţa legii. Raportul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră va sta la baza unui dosar“, a spus Roman.

Respectiva construcţie s-a efectuat fără obţinerea certificatului de urbanism şi autorizaţie de construcţie, iar terenul pe care e construit imobilul aparţine Consiliului Judeţean Botoşani, fiind preluat de la Primăria Rădăuţi Prut, scrie banulbotosanean.ro.

Raportul înaintat de IJPF prefectului arată că respectiva clădire a fost ridicată în perioada mai-august 2010 “prin dispoziţia domnului Paşalău Ovidiu Adrian (n.r. fostul şef al Vămii Rădăuţi Prut) pentru a fi destinată comisionarului vamal, fără obţinerea autorizaţiei de construcţie”. “În ceea ce priveşte sursa de finanţare este cert doar că nu au existat sume de bani cu această destinaţie puse la dispoziţie de Autoritatea Vamală, obiectivele de investiţii nefiind prinse în lista de investiţii aferentă anului 2010. Din nota raportului şefului Punctului de Frontieră Rădăuţi Prut, subinspectorul de poliţie Butnariu Laurenţiu, rezultă că, la momentul când au fost demarate lucrările de construcţie, s-a luat legătura cu şeful Biroului vamal, acesta precizând că deţine toate aprobările necesare în vederea ridicării construcţiei destinată comisionarilor vamali. Referitor la sursa de finanţare, domnul Paşalău a menţionat că deţine inclusiv aprobarea Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale şi ANV Bucureşti. La solicitarea şefului Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, adresată domnului Paşalău Ovidiu, şef al Biroului Vamal, de a-i prezenta aprobările legale pentru ridicarea construcţiei, acesta l-a avertizat cu repercursiuni asupra carierei sale profesionale, inclusiv cu schimbarea din funcţie”, se precizează în raport.
 
“Construcţia a fost ridicată de Întreprinderea Individuală Aiftincăi Corneliu, cu sediul în Pălţiniş, care a susţinut că pentru întreaga lucrare a primit suma de 3.500 lei prin virament bancar, refuzând să dea detalii cu privire la pers care i-a virat banii în cont, precizând că pentru întreaga lucrare a folosit zilieri din zonă, iar banii pentru zilieri ii primea la finalul zilei, refuzând să spună de la cine”, se arată în acelaşi raport. Tot de aici reiese că viramentul bancar a fost făcut de Dănuţ Andruş, între acesta şi Ovidiu Paşalău existând o relaţie de prietenie, iar transportul de materiale pentru construcţia clădirii a fost efectuat de Ionuţ Adrian Văculişteanu. Cel care a asigurat resursele financiare pentru ridicarea construcţiei este Ovidiu-Adrian Paşalău, potrivit raportului.
 
“Am dispus cercetarea disciplinară prealabilă a şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut subcomisar de poliţie Gavrilescu Marius şi a şefului Punctului de Trecere a Frontierei subinspector de poliţie Butnaru Laurenţiu pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici, constând în aceea că, în perioada mai-iunie 2010, în calitate de şefi al SPF şi al PTF au permis accesul în incinta punctului unor persoane pentru construirea unui imobil fără a se verifica respectarea prevederilor legale”, concluzionează raportul inaintat prefectului judeţului. (DorohoiNews.ro)
 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web