Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă dimineață, 6 februarie 2021, pe drumul Botoșani - Dorohoi. Două autoturisme s-au ciocnit, iar, potrivit ISU Botoșani, în urma coliziunii patru persoane au fost rănite.
Evenimentul rutier s-a produs pe raza localității Mihai Eminescu, pe DN 29B. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, una cu apă și spumă și ambulanța SMURD TIM, dar și două ambulanțe SJA.
Din primele informații, o femeie aflată la volanul unui VW a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit într-un alt autoturism. Toate cele patru victime sunt conștiente și au fost preluate de ambulanțe.
Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.