Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, că a eliberat din funcție 103 prefecți și subprefecți, printre aceștia se numără și Traian Berbeceanu.
„Azi, în a doua ședință, am eliberat 103 prefecți și subprefecți din funcție și au fost numiți 36 de prefecți din 42 și 75 de subprefecți din 85. Mâine, după ora 13.30, vor depune jurământul aceștia și începând de mâine seară își vor prelua atribuțiile. Acolo unde nu au fost numiți prefecți, subprefecții vor prelua atribuțiile până la numirea acestora”, a declarat Florin Cîțu, miercuri, într-o conferință de presă de la Palatul Victoria.
Florin Cîțu a precizat că Traian Berbeceanu, care a fost prefectul Capitalei timp de 4 luni, va fi eliberat din funcție. Până la o nouă numire, Capitala va fi condusă de un subprefect a mai precizat premierul.
În prezent Capitala are trei subprefecți: Cioltan Ioan Marian, Corneliu Cîrstea și Florela-Antonela Ghiță, însă premierul nu a precizat în conferința de presă numele celui care va prelua atribuțiile prefectului eliberat din funcție. Poziția de prefect al Capitalei revine USR-PLUS, formațiune care l-a nominalizat pentru această funcție pe avocatul Alin Stoica, președintele PLUS Sector 6.