Dorohoi News Logo

Ședință în regim de urgență la Consiliul Local Dorohoi

casa de cultura4

Consilierii locali Dorohoieni, au fost convocați marți 22 martie, ora 15:00, în regim de urgență, într-o ședința extraordinară, la Casa Municipală de Cultură  din Dorohoi, proiectul de hotărâre care a stat la baza convocării acestei ședințe  a constat în modificarea HCL nr.56/17.03.2011, propunerea unui nou proiect de hotărâre cu privire la solicitarea Primarului Orașului Darabani, privind transferul activității de la Spitalul Darabani la Spitalul Dorohoi, ca o masură imperios necesară pentru locuitorii din zona orașului Darabani.

Propunerea unui nou proiect de hotărâre privind acordul de principiu pentru preluarea de către Consiliul Local al Municipiului Dorohoi a managementului asistenței medicale pentru Spitalul Orășenesc Darabani, și reorganizarea aceste unități sanitare, ca și structură, fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, a fost necesară datorită observațiilor făcute de către Ministerul Sănătății cu privire la conținutul vechiului proiect de hotarâre. Consilierii prezenți la ședință au aprobat în unanimitate noul proiect propus de către executiv. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web