Bogdan Ota, un pianist din Botoşani, i-a uimit pe scandinavi la preselecţiile organizate vineri, la Oslo, pentru show-ul "Norvegienii au talent". Cu trei Da-uri obţinute din partea juriului, tânărul de 32 de ani, stabilit de 8 luni în Norvegia, s-a calificat în etapa următare a concursului. „Eşti minunat”, i-au spus juraţii absolventului de Conservator...
"Mă numesc Bogdan Ota şi vin din România. Îmi câştig existenţa livrând echipamente electronice. Pasiunea mea este însă muzica şi compoziţia. Din livrarea de echipamente îmi câştig pâinea şi îmi achiziţionez echipamente electronice. Visul meu este acela de a face, de a crea muzică", a declarat Bogdan.
Acesta a mai spus juriului că a decis să participe la concursul Norske Talenter la insistenţa şefului său, care este şi singurul său prieten din Norvegia. (DorohoiNews.ro)