Dorohoi News Logo

Alertă într-un bloc din Botoșani după ce un vecin a lăsat trei lumânări aprinse și a plecat de acasă - FOTO

Incendiu Botosani

A lăsat câte o lumânare aprinsă în dormitor, bucătărie și sufragerie și a plecat de acasă. În lipsă, lumânarea așezată pe o comodă din dormitor a aprins câteva jucării din apropiere și un televizor. Fumul dens a alertat vecinii care, după ce au bătut la ușă fără să primească răspuns, au cerut sprijinul pompierilor.

S-a întâmplat în această seară, într-un apartament de la etajul I al unui bloc de pe strada Sucevei din municipiul Botoșani. La fața locului au ajuns trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă, una de descarcerare și o ambulanță SMURD. Pentru a intra în apartament, pompierii au fost nevoiți să forțeze ușa de la intrare. Incendiul a fost stins înainte să se extindă la bunurile din toate camerele. 

Locatarii scării nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și nu s-a impus evacuarea acestora.

Pentru a evita astfel de evenimente:
- asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
- nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
- amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
- nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
- stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
- nu adormiţi cu lumânările aprinse.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web