Dorohoi News Logo

„Gestionarea sigură a riscului de inundații în zona transfrontalieră a râului Siret”, eveniment la Cândești - FOTO

Eveniment Candesti_012

„Gestionarea sigură a riscului de inundații în zona transfrontalieră a râului Siret”, eveniment de instruire care a a avut loc marți, 11 mai 2021, privind prevenirea și intervenția în situații de urgență, din Comuna Cândești, județul Botoșani, pentru a dobândi cunoștinte și experiență despre utilizarea echipamentelor/tehnologiei și comunicării specializate. 

Acest eveniment se desfășoară pe parcursul a două zile, fiind implicate mai multe persoane în buna desfășurare a acestuia: personalul proiectului (8 membri), 10 voluntari din centrul operativ din cadrul comitetului local al Primăriei Cândești, 5 persoane din Consiliul Local Hlyboca, 3 persoane din Consiliul  Local Vovcietii Vechi și un reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Acest eveniment, împărțit în două activități, a fost adresat copiilor de diferite vârste, fiind instruiți pentru diferite situații. Pompierii le-au explicat ce trebuie să facă în cazul în care izbucnește un incendiu în clădirea în care se află, făcându-le demonstrații și arătându-le mașina de pompieri. Cea de-a doua activitate a fost îndrumată de către un voluntar, acesta învățându-i pe copii să acorde primul-ajutor unei persoane ce se află în stop cardio-respirator. Copiii au fost foarte entuziasmați, exersând și ei manevrele de resuscitare pe manechin. 

La sfârșitul evenimentului, fiecare copil a primit câte un cadou, aceștia declarându-se foarte încântați de activitate, considerând-o foarte folositoare și speră că vor mai avea parte de astfel de evenimente educative. 

Proiectul este în acord cu obiectivul tematic nr.8 „Provocări comune în domeniul securității și siguranței” din programul JOP 2014-2020, prioritatea nr.4.2.
Rezultatele principale ale proiectului:
-construirea unei clădiri moderne în localitatea Cândești, creând posibilitatea creșterii capacității de găzduire a populației locale afectată de dezastre naturale sau provocate de om, fiind împărțită în următoarele funcții: sală de primire, cabinet medical, bucătărie, sală de mese, băi și dormitoare comune
-echipamente specializate achiziționate în cadrul proiectului, având un rol important privind organizarea evenimentului de instruire privind prevenirea și intervenția în situații de urgență, din Comuna Cândești, județul Botoșani

Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020 este finanţat de Uniunea Europeană, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, şi co-finanţat de statele participante în program.

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web