O femeie în vârstă de 67 de ani a ajuns în cursul zilei de marți, 25 mai 2021, la Spitalul Municipal Dorohoi.
Femeia din Dorohoi se simțea rău de trei zile, este cunoscută cardiacă și prezintă multiple patologii cronice. Când situația s-a agravat, aceasta a solicitat ambulanța. Medicii au diagnosticat-o cu infarct miocardic acut. Femeia a fost stabilizată și s-a solicitat elicopterul SMURD pentru transferul la Iași.
Pompierii dorohoieni au fost solicitați pentru a asigura zona în care va ateriza elicopterul și anume suprafața Stadionului Municipal Dorohoi „1 Mai”. Aceștia s-au deplasat prompt la fața locului și au luat toate măsurile corespunzător procedurilor. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro