Dorohoi News Logo

Vacă rămasă captivă într-o fosă dezafectată salvată de pompieri

Vaca

Rămasă captivă într-o fosă dezafectată de pe raza satului Guranda, comuna Durnești, o bovină a fost salvată de pompierii din Trusești.

Animalul a căzut vineri, 4 iunie 2021, în groapa adâncă de circa doi metri după ce capacul din lemn care o acoperea a cedat. Localnicii au încercat să îl ajute pe proprietar să o scoată din captivitate, dar eforturile lor au fost zadarnice.

Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului. Au legat bovina cu mai multe furtunuri şi cu ajutorul unui buldoexcavator au reuşit să o aducă la suprafaţă. Aceasta nu a fost rănită. Intervenţia a durat aproape o oră.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web