Un bărbat în vârstă de 61 de ani a ajuns în cursul zilei de vineri, 11 iunie 2021, la Spitalul Municipal Dorohoi.
A.T., din Dealu Mare, se simțea rău, acuza dureri toracice și a apelat la ajutorul medicilor. Acesta a fost adus cu ambulanța la Spitalul Municipal Dorohoi, iar aici medicii l-au diagnosticat cu infarct postero inferolateral. Bărbatul a fost stabilizat și s-a solicitat elicopterul SMURD pentru transferul la o clinică de specialitate din Iași.
Pompierii dorohoieni au fost solicitați pentru a asigura zona în care va ateriza elicopterul și anume suprafața Stadionului Municipal Dorohoi „1 Mai”. Aceștia s-au deplasat prompt la fața locului și au dispus toate măsurile corespunzător procedurilor. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro