Dorohoi News Logo

Jandarmul Emanuel Piftor din Dorohoi a fost promovat în grad pentru că a salvat vieţi

Dorohoi Emanuel Piftor promovare in grad

Un subofiţer de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Botoşani a fost avansat în grad, înainte de termen, pentru "îndeplinirea exemplară a atribuţiunilor de serviciu". Emanuel Piftor, de la Detaşamentul de jandarmi Dorohoi, a fost promovat din gradul de plutonier la cel de plutonier major, pentru că, în timpul inundaţiilor din vara anului trecut, deşi se afla în concediu de odihnă, acesta a intervenit pentru salvarea populaţiei sinistrate.

 

"Motivaţia avansării a fost că în seara în care s-au întâmplat inundaţiile la Dorohoi, el era în concediu de odihnă, dar s-a îmbrăcat militar şi s-a băgat cu barca în apă şi a salvat vieţi omeneşti", a declarat şeful IJJ, lt. col. Constantin Moroşanu.

 

Avansarea în grad a avut loc, vineri, în cadrul unui ceremonial dedicat Zilei Jandarmeriei Române, sărbătorite în fiecare an pe 3 aprilie. Tot vineri au fost recompensaţi cu mulţumiri pentru acţiunile de anul trecut 13 ofiţeri şi 51 de subofiţeri, iar alţi şase ofiţeri şi 31 de subofiţeri au primit felicitări. (DorohoiNews.ro)

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web