Dorohoi News Logo

Un tânăr de 16 ani, din Dorohoi, a câștigat trofeul „Seri melancolice eminesciene”

FOTO

Zeci de botoșăneni iubitori de muzică folk s-au adunat în seara de sâmbătă, 14 august 2021, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk pentru Copii și Tineret, intitulat „Seri melancolice eminesciene”.

Într-o atmosferă melancolică, concurenții au așteptat emoționați să urce pe scenă și să cânte versurile lui Eminescu. La eveniment au fost prezenți și Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte al Consiliului Județean și Cristian Nistor, administratorul județului. La concurs au participat și tineri din alte orașe, cum ar fi Fălticeni sau București.

După ce s-a încheiat concursul, înainte de aflarea rezultatelor, s-au dedicat câteva momente poetei Clara Mărgineanu și artiștilor Vasile Mardare și Ion Chiriac, care nu se mai află astăzi printre noi. Astfel, la Ipotești, s-au auzit poeziile Clarei Mărgineanu și melodiile celor doi artiști.

Trofeu câștigat de Ștefan Teodor Adrian

După multe emoții s-au aflat și rezultatele. Astfel, TROFEUL „Seri melancolice eminesciene” a fost obținut de dorohoianul Ștefan Teodor Adrian, în vârstă de 16 ani, elev în clasa a X-a la Liceul „Regina Maria” Dorohoi.

Locul I la secțiunea 7-13 ani a fost obținut de Cristina Maria Luncănița, din Fălticeni. Locul al II-lea aceeași secțiune a fost obținut de Ioana Bălan, din Botoșani, David Cozar, din București a obținut premiul al III-lea, iar Andreea Petrișor a obținut Mențiune din partea juriului.

La secțiunea 15-30 de ani, locul I a fost obținut de o tânără din București, Ioana Teodora Lipciuc. Denisa Georgiana Miclescu, din Dorohoi, a obținut premiul al II-lea, premiul al III-lea a fost obținut de Ștefania Anichiforesei, din Fălticeni, iar Bianca Pânzaru din Botoșani a obținut Mențiune.

Din juriu au făcut parte artistul Ovidiu Mihăilescu, realizatorul de emisiuni Mihai Cosmin Popescu și profesorul Ludvig Schibinschi, fostul director al Palatului Copiilor Botoșani. Cel care a înmânat premiile a fost președintele concursului Mihai Cosmin Popescu.

Concurenții au avut de interpretat câte două melodii, cu obligativitatea ca una dintre piese să aibă versurile poetului Mihai Eminescu.

Festivalul Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret este organizat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret, Botoşani. Festivalul urmărește promovarea tinerilor/elevilor cu aptitudini în domeniul cultural-artistic şi a creaţiilor acestora, având ca specific muzica folk, atragerea unui număr cât mai mare de elevi şi tineri către acest gen muzical, dar și  promovarea imaginii Memorialului Ipoteşti. Sursa: monitorulbt.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web