Un incendiu a izbucnit, în după-amiaza zilei de marți, 9 noiembrie 2021, într-o gospodărie din orașul Săveni. Acesta a cuprins o magazie.
Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Se întorceau de la un priveghi, au observat flăcările și au dat alarma. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD. Aceștia au acționat rapid și au reușit să oprească propagarea flăcărilor la celelalte anexe gospodărești și la casă.
Proprietara a avut nevoie de îngrijiri medicale întrucât a suferit un atac de panică. A refuzat transportul la spital. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm:
- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.