Dorohoi News Logo

Preoți din județul Botoșani, acuzați că i-au dat afară din biserică pe cei vaccinați și le-au smuls masca enoriașilor

preot biserica

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoșani (DSP), Monica Adăscăliţei, a anunțat, luni, că va fi declanșată o anchetă în cazul unor preoţi acuzaţi că i-au dat afară de la slujbă pe credincioșii vaccinaţi anti-COVID.

Potrivit DSP Botoșani, pe adresa instituţiei au fost transmise sesizări însoţite de imagini video, potrivit cărora doi preoţi din mediul rural le-ar fi cerut enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta.

„Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă.

Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze", a afirmat Monica Adăscăliţei, potrivit Agerpres.

„Sunt anumite zone, nu peste tot, pentru că avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii şi vom încerca să avem o discuţie în această săptămână cu reprezentanţii bisericii", a adăugat șeful DSP Botoșani.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web