Primăria municipiului Dorohoi a organizat, ca în fiecare an, în data de 1 Decembrie 2021, o serie de manifestări ce au marcat ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI.
Cu acest prilej, începând cu ora 10:00, în fața primăriei din strada Grigore Ghica nr. 34, sărbătoarea a început cu intonarea imnului național, urmat de o slujbă religioasă ținută de un sobor de preoți.
Evenimentul a continuat cu o depunere de coroane și jerbe de flori. Printre cei care au depus coroane s-au numărat oficialități municipale, reprezentanți ai unor instituții, asociații, partide politice și unități de învățământ. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro