Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de marți, 14 decembrie 2021, în jurul orei 7:00, pe drumul național DN 29A. Accidentul a avut loc în apropierea localității Dumbrăvița.
Din primele informații, se pare că șoferul unui camion care circula pe direcția Dorohoi - Dumbrăvița, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a părăsit partea carosabilă, izbind un copac de pe marginea drumului. Camionul era înmetriculat în Cluj și transporta produse alimentare. Din fericire, copacul a fost lovit în partea dreaptă a cabinei camionului, fapt pentru care nu s-au înregistrat victime.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi cu o autospecială cu apă și spumă și echipament de descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul accidentului s-au deplasat și două echipaje de poliție care au dirijat traficul din zonă. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au început cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii evenimentului rutier și aplicarea măsurilor procedurale. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro