Dorohoi News Logo

Tânăr din Dorohoi rănit într-un accident rutier produs la Câmpulung Moldovenesc

Accident

Un tânăr de 23 de ani, din Dorohoi, a fost rănit în seara zilei de miercuri, 19 ianuarie 2022, într-un accident rutier care a avut loc pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc din județul Suceava.

Răzvan C., din Dorohoi, conducea un autoturism Dacia pe strada Calea Bucovinei, având direcția de deplasare dinspre comuna Pojorâta spre comuna Vama.

La un moment dat, acesta a fost lovit din spate de către un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de către Andrei T., de 34 ani. În urma impactului, autoturismul condus de către botoșăneanul de 23 de ani a fost proiectat în afara părții carosabile.

Cei doi șoferi s-au înțeles pe cale amiabilă, însă ulterior dorohoianul a mers la Spitalul Suceava deoarece avea dureri. El a fost diagnosticat cu „contuzie ușoară gambă dreaptă si torace exterior”. Polițiștii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă”.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web