Dorohoianul Mihai Anițulesei nu a putut să îşi extindă afacerile şi nici să intre în politică pentru că în cazierul său apărea o condamnare penală. Identitatea acestuia a fost furată de un prieten din copilărie care s-a folosit de datele sale personale pentru a scăpa de executarea unei pedepse recidive.
Problemele lui Mihai Aniţulesei au început în anul 2006. Afaceristul dorohoian şi-a pus pe roate o afacere cu tâmplărie şi a vrut să participe la o licitaţie organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, potrivit adevarul.ro. Pentru că era obligatoriu la dosarul de participare şi cazierul judiciar ale administratorului societăşii, bărbatul s-a prezentat la Poliţie unde a vut parte de cea mai mare supriză din viaţa sa.
„În cazierul apărea o condamnare penală. Deci eu, potrivit bazei de date a Poliţiei Române am fost şi închis şi mi-am văzut şi de afacere în acelaşi timp. Am fost prezent în două locuri în acelaşi timp", a povestit Mihai Aniţulesei.
Pentru a lămuri încurcătura, bărbatul a cerut sprijinul juristului societăţii pe care o administrează şi împreună cu poliţiştii dorohoieni au dat de dosarul prin care a fost condamnat la 1 an şi 1 lună de închisoare pentru furt. Autorul faptelor a fost însă un prieten din copilărie. (DorohoiNews.ro)