Dorohoi News Logo

Jandarmi avansați în grad la Botoșani - FOTO

4

În fiecare an, pe 1 august, jandarmii care au îndeplinit stagiul minim în grad sunt avansați în gradul următor.

Este un moment special în cariera unui militar, când pe epoleți se adaugă încă o tresă la cele deja existente.

Trei ofițeri și 43 de subofițeri și-au primit în această dimineață noile trese, în cadrul unui ceremonial desfășurat la sediul inspectoratului, împreună cu felicitările conducerii și ale celorlalți colegi participanți la acest moment festiv.

Conform prevederilor Statutului cadrelor militare,  gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de cadru militar, un semn de prețuire a devotamentului față de arma din care face parte.

La ceremonial au participat, pe lângă cadrele în activitate, 26 de elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, care începând de astăzi execută un stagiu de practică în cadrul structurilor de ordine publică specializate.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web