Zeci de efective de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi au fost în alertă vineri, 23 septembrie 2022, după mai multe pagube înregistrate la Spitalul Municipal Dorohoi produse în urma unui cutremur.
Prin acest exerciţiu, autorităţile locale și județene şi-au dorit să verifice modul de acţiune al organelor competente pentru intervenție în astfel de situaţii, modul de reacţie a personalului medical, dar şi aspectele negative. Exercițiul a fost unul de verificare a viabilității planurilor operative în cadrul producerii unor incendii la astfel de obiective, respectiv obiective cu aglomerări de persoane.
Autor: DorohoiNews.ro