Dorohoi News Logo

Expoziţia care-ţi va da aripi la Dorohoi: „Columbofilia - tradiţie şi pasiune”

Porumbei_06

Muzeul de Științe ale Naturii Dorohoi, alături de Primăria Municipiului Dorohoi au invitat 24 de columbofili din oraşul nostru şi din judeţul Suceava pentru organizarea ediţiei a XVI-a a expoziţiei temporare de păsări: „Columbofilia - tradiţie şi pasiune”. Aceasta se desfășoară pe parcursul unei săptămâni, între 1 și 7 octombrie, 2022. 

Muzeograful Ovidiu Alboiu, totodată şi organizator al evenimentului declară ca: „Deși expoziția se numește „Columbofilia - tradiție și pasiune”, pe lângă exemplarul de 250-300 de porumbei, avem și câteva rase de găini, iepuri, cărora probabil li se vor alătura și câte o familie de păuni și de fazani. Despre public pot să vă spun că în general este format din elevi, dar suntem vizitați și de seniori sau adulți. Această ediție este atipică din punct de vedere al perioadei de desfășurare, întrucât de obicei are loc în lunile ianuarie, februarie, când păsările sunt mai frumos împănate. Totuși, participanții noștri sunt foarte competitivi și au încercat să își aducă cele mai arătoase exemplare.

Iubitorii de animale au pășit pragul muzeului în număr mare încă din prima zi a expoziției. Atât copiii, cât și adulții au avut parte de o experiență deosebită, privind frumoasele păsări chiar în compania crescătorilor lor. 

„Cresc încă din 2005 această rasă cu care m-am prezentat la eveniment, Gușat de Pomerania din nordul Poloniei. Am în jur de 5-6 rase de porumbei de care am grija de 20 de ani. Mă mândresc cu cât de blânde sunt păsările mele și sunt invitat la Dorohoi încă de la primele ediții ale expoziției.” a declarat pentru Dorohoi News Marin Burdujoc, un invitat columbofil.

Pentru admirarea speciilor bine îngrijite de porumbei, vizitatorii sunt așteptați în număr cât mai mare la Muzeul de Științe ale Naturii, între orele 9:00 și 17:00, în săptămâna ce urmează. (Maia T.)

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web