Dorohoi News Logo

Muzica și dansul modern aduse de elevii Clubului Copiilor pe scena Zilelor Municipiului Dorohoi 2022 - FOTO

Club_40

Cea de-a doua seară a evenimentului dedicat Zilelor Municipiului Dorohoi 2022 a început cu spectacolul desfășurat la scena amplasată în piațeta „Grigore Ghica”, lângă Primăria Municipiului.

Publicul dorohoian a fost încântat de artiști locali ce au umplut atmosfera de zâmbete și voie bună, chiar de la început.

Sâmbătă seară, începând cu ora 18:00, au urcat pe scenă elevi ai Clubului Copiilor Dorohoi, coordonați de prof. Paul-Ciprian Mihai, membri ai grupului „Voces”, dând start celei de-a doua seri de spectacol, cu piesele „Puiule de om”, „Andri Popa” și „E spectacol”. Au venit apoi în fața publicului membri ai aceluiași grup, interpretând piese solo. 

Elevii prof. Constantin Dicu au încântat în cele ce a urmat publicul cu o succesiune de dansuri moderne solo, duo, grupuri și formații. Copiii cu vârstele cuprinse între 5 și 18 ani au încântat publicul dorohoian. Aplauzele publicului au încurajat atât trupele „Together”, „Caliente”, „Sparks”, „Little Steps”și „New Stars”, cât și dansatoarele ce au evoluat solo sau duo.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web